Pentru ea...

E toamna.
Frunzele maronii, gaurite,
plutesc dansand,
parca ametite de bataia vantului
care iti impinge in ochi cateva fire de par.
Se-aud cateva ciripituri zgribulite,
de departe un suier de tren ragusit,
iar de-aproape,
bataile unei inimi ce se intetesc
usor, usor...
Vine.
Niste pasi grabiti,
sau poate doar ti se pare.
Ea e. N-ai cum sa-i confunzi respiratia
si nici parfumul dulce de zmeura coapta.
Nicio vorba, niciun cuvant, doar cateva sunete scurte.
Uneori, vorbele pot strica totul,
si asta o stiti bine amandoi.
Imbratisarea eterna,
ca de fiecare data.
O imbratisare eterna,
ce dureaza doar pana la urmatoarea.
Dar totusi ramane eterna.
Are frunze in par. Argintii.
Parca e si mai frumoasa.
I le aduni cu grija,
iar ea iti arunca un zambet.
Un zambet in care isi pune
toata dragostea ce ti-o poarta.
Oare cum o incapea
atata dragoste in corpul ei mic si fragil?
Un sarut gingas pe obraz,
iti inmoaie picioarele.
Nimic nu mai conteaza acum pentru voi.
Nimic nu iti mai sta in cale,
nici macar balaurii din povesti.
E a ta. Si tu esti al ei.
Nu e nevoie de vorbe graite,
ochii ei iti spun totul.
Nu e nevoie de cuvinte spuse,
cuvinte inutile,
e de ajuns un tremur scurt de emotie.
O respiratie inceata si intrerupta.
Un sarut sincer si timid pe buze.
O soapta de aer cald la ureche.
Ai putea sa-ti imaginezi viata fara ea?