Un mister al vietii

Inchid ochii.
Iau creionul in mana dreapta,
iar cu stanga imi sprijin capul.
Incep sa scriu cu ochii inchisi.
Cu ochii inchisi,
vad numai negru. Sau numai alb.
Mi-e greu sa-mi dau seama.
Parca vad o lumina intunecata
cu nuante verzui.
Sau parca vad umbra verde a unei zile
in mijlocul noptii.
Departe, prin lumina neagra sclipitoare,
vad o silueta.
E mereu acolo.
De fiecare data cand inchid ochii
ii descopar parul blond si ochii caprui
de parca mereu ar fi prima oara,
desi ea e acolo dintotdeauna.
Si buzele rosii,
ce-ngana cuvinte nedeslusite,
ma cheama.
Si corpul subtire
ce se misca alene
precum o salcie biruita de vant
deasupra unui rau,
ma cheama.
Si strigatul ei mut
rasuna-n lumina verzuie,
si-n intunericul alb.
Si eu nu cunosc drumul.
Caci ea ma cheama,
dar eu nu stiu unde sa ma duc.
Mereu caut drumul, ma tot ratacesc
prin lumina neagra verzuie,
si tot nu stiu cum sa ajung..
Si-acum deschid iarasi ochii,
ridic capul,
las creionul pe masa - a obosit,
si iarasi adorm..