Coji de nuca

Genele se intrepatrund cu grija
precum dintii unui pieptan
cu miscari ordonate
printre firele de par.
Si pumnii ti se strang cu forta
de parca ar putea sa sfarme si muntii de fier,
si muschii incordati ai bratului stang
sunt pregatiti sa castige orice batalie,
impotriva oricarui monstru.
Intunericul apasa,
greierii tac si vantul se opreste,
un sunet de coaja de nuca sfaramata
intre talpa si pamant
iti zguduie mintea pierduta.
O lacrima dulce te roade,
si genele-ngaduitoare
deschizandu-si usa ce-ntemniteaza
un foc nebanuit,
o lasa sa cada...
Din foc curge apa...
picuri stravezii ce ravnesc
la libertatea ucigasa.
Degeaba!
Nici cel mai strasnic urlet
ori sincera lacrima,
nici plansetul printeselor din povesti
ce suspina-n tacere
n-aduce nimic inapoi.
Nici cerul atotputernic,
sau iadul cel negru si ars.
Dar trebuie sa fii tare,
precum o stanca in bataia de vant,
caci la fel cum o astepti tu pe ea,
si ea te asteapta pe tine.