Umbra

Era neagra.
Vedeam doar o umbra,
o umbra in noapte.
Mica de statura, slabuta,
si neagra.
N-avea ochi, maini sau picioare,
era doar o umbra.
Odata m-am speriat.
M-am speriat de moarte.
Umbra ce-o cunosteam atat de bine,
incepea sa se lumineze.
Ii cresteau ochi, maini si picioare.
Si par.
Mi-a fost frica ingrozitor.
Cand ma gandesc,
si acum tremur.
Si iata, se lumina.
Formele prindeau contur.
A durat ceva pana s-a luminat total.
Ii crescusera urechi, par si unghii.
M-am uitat mai atent.
Era blonda.
Avea parul ondulat
si urechiusele mici.
Ramasese slabuta,
dar se mai inaltase putin.
Avea forme neimplinite,
precum o adolescenta neatinsa.
Era frumoasa.
Avea genele lungi,
adapostind doi ochi verzi.
Sau caprui.
Rosata din obraji,
si nasul micut,
langa buzele rosii deschis,
formau un chip minunat.
Uitasem de umbra.
Sarutarile alunitei
de pe umar
m-au facut sa uit de umbra.
Uitasem ca odata fusese o umbra in locul ei.
O iubeam.
Si ma iubea si ea.
Dupa ceva timp,
s-a intamplat ceva.
Nu stiu de ce,
nu stiu cum,
dar a devenit din nou umbra.
M-am speriat ingrozitor.
Cand ma gandesc, si acum tremur.
Si iata, lumina mea blonda,
s-a facut din nou umbra.
Si n-am putut s-o impiedic.
Si am pierdut-o.
Cred ca n-o s-o mai vad niciodata.
Si nici nu stiu unde sa o caut.
Acum,
e din nou umbra.
Dar eu,
am s-o iubesc etern.